Misiune / Filosofie

 

Testimoniale absolvenţi

La Maranatha am avut parte de 4 ani ani de liceu care au pus bazele vietii mele pentru tot restul zilelor mele… Sunt multumitor pentru realizarea profesionala, sociala dar mai ales spirituala a tuturor colegilor mei.
Dorin LătăeanuPastor și profesor religieGlendale, California, USA

MISIUNE

sigla mic MARANATHALiceul își propune misiunea de a oferi o educație hristocentrică, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru o pregătire cât mai bună în vederea slujirii Lui Dumnezeu și a oamenilor.

Modelul nostru este Domnul Hristos, despre care Biblia spune: „Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Luca 2:52.

FILOSOFIA EDUCAȚIEI

Punctul central al educației creștine în liceul nostru este credința în Dumnezeul Creator și Conducător al Universului și recunoașterea faptului că omul este copilul lui Dumnezeu cu o deosebită valoare și demnitate. Educația creștina are în vedere dezvoltarea la cel mai înalt nivel a dimensiunii intelectuale, a gândirii profunde și sănătoase, dar și a unui caracter înalt bazat pe principiile moralei creștine.

Adevărata educație se adresează omului ca întreg. Ea încurajează elevul spre dezvoltarea unei relații puternice cu Creatorul, cu societatea, cu biserica și cu sine.

 

No comments

Be the first one to leave a comment.

Post a Comment


 

Galerie imagini