Home »

 

Programe spirituale

 

Departamentul spiritual este cel care ne distinge de alte licee obișnuite. Pe lângă aria curriculară vocațională-teologică, liceul nostru oferă programe care facilitează elevilor dezvoltarea unei relații cu Dumnezeu și implicarea în slujirea bisericii și a societății.

În fiecare seară din timpul săptămânii, la ora 19:00, se desfășoară un devoțional special pentru adolescenți. Programul Altarului poate cuprinde un mesaj spiritual din partea capelanului, un moment spiritual, artistic sau interactiv pregătit de elevi, un invitat care să împărtășească elevilor o experiență etc. Altarul începe și se încheie cu cântece de închinare și rugăciune.

Vineri seara, Sâmbătă dimineața și după-amiaza se desfășoară în Capelă servicii divine specifice Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. De obicei, aceste servicii divine sunt organizate și susținute de elevi, cu îndrumarea capelanului. Există Sabate speciale, ca cele în care există vorbitori invitați, Sabatul bobocilor, Sabate de misiune, Sabatul profesorilor, Sabatul absolvenților etc.

Biserica „Maranatha” este o Biserică Adventistă de Ziua a Șaptea organizată oficial. Capelanul este pastorul bisericii, iar elevii sunt aleși ca slujbași ai bisericii.

Elevii de la Maranatha au posibilitatea să se înscrie la Clasa de Botez încă de la începutul anului școlar. Programul acesta le oferă pregătirea dogmatică și practică necesară pentru a fi botezați ca membrii în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Clasa de Botez se desfășoară săptămânal și se studiază doctrinele biblice.
Din toamna anului 2015 se va demara programul de Dezvoltare Spirituală care se va desfășura săptămânal, susținut de capelanul Liceului. În cadrul programului elevii vor învăța elementele de bază pentru creștere spirituală: rugăciunea, studiul Bibliei, închinarea comună, misiunea, etc.

 

 

No comments

Be the first one to leave a comment.

Post a Comment


 

Galerie imagini